APIPROD GUSTY-BEE SRL -MIERE DE ALBINA
Bine aţi venit Vizitator | RSS
Meniu site
RADIO ZU LIVE
Meniu site
rehab -rihana
Valută
rihana-burn...
Categoriile secţiunii
Mini-chat
Principală » Articole » Articolele mele

PRODUSE APIPROD GUSTY
Prin compoziţia sa, mierea naturală, posedă calităţi dietetice şi terapeutice demonstrate. Mierea de albine, reprezintă o soluţie concentrată de zahăr invertit natural, în care se mai află dizolvate o serie de substanţe deosebit de benefice sănătăţii omului. Aceşti compuşi bio din miere provin atât din nectarul floral sau a manei extraflorale (vezi mirea de flori şi mierea de mană) cât şi din sintezele realizate de către albine. Datorită acestor subsatnţe naturale din compoziţie, mierea nu decalcifiază ca alte produse zaharoase şi posedă o serie de virtuţi tămăduitoare.
Apiterapia, străveche ramură a tratamentelor naturiste, încă din preistorie s-a bazat cel mai mult pe miere, în scopul ameliorării sau păstrării sănătăţii oamenilor.



Mierea - nectarul zeilor

Când îşi pierde mierea de albine proprietăţile curative şi dietetice?

Mierea de albine îşi pierde proprietăţile apiterapeutice şi chiar poate să devină toxică, atunci când:
- este artificială, seminaturală sau falsificată (vezi mierea ca aliment),
- este pasteurizată (pasteurizarea mierii este mai frecventă decât se crede, iar recurgerea la acest procedeu nu este indicată pe etichetă),
- conţine substanţe străine (antibiotice sau dezinfectante chimice la care a recurs apicultorul),
- este încălzită sau adăugate lichidelor calde (la temperaturi mai înalte de 40ºC, în miere se generează compuşi toxici).
- este veche (mierea nu se păstrează mai mult de 2 ani).


Mierea naturală de albine şi botulismul

Nu sunt puţine tratatele de microbiologie sau de toxicologie, care enumeră mierea (ne referim strict la mierea naturală nepasteurizată, cu o vechime mai mică de 2 ani) drept sursă de infectare cu microbul Clostridium botulinum, agent al bolii numite botulism. Această ipoteză (căci este doar o ipoteză în lipsa cazurilor clinice) este contrazisă tocmai de către autorii unor astfel de lucrări. Cunoştinţele ştiinţifice legate de Clostridium botulinum, enumerate în lucrările mai sus menţionate, relevă faptul că:
- prezenţa flavonelor şi flavonoizilor inhibă major viaţa bacteriei (orice sortiment de miere este foarte bogat în astfel de compuşi),
- la un pH mai mic de 4,8 nu este posibilă creşterea bacteriei şi producerea de toxine (mierea are un pH de 3-5),
- soluţiile concentrate de zaharide reprezintă un mediu extrem de ostil de viaţă pentru Clostridium botulinum (concentraţia mierii în glucide este de 75%, ceea ce reprezintă un mediu de-a dreptul selenar de viaţă pentru microorganismele anaerobe, chiar şi pentru iubitoarele de glucoză, care iniţiază fermentaţia alcoolică - de aceea mierea nu fermentează),
- prezenţa unor substanţe antibiotice în mediu, determină inhibarea sau distrugerea microbului (acidul formic, inhibina, acizii graşi neesterificaţi, ş.a., reprezintă substanţe cu mare putere antibiotică, aşa cum se poate vedea mai jos).
Este posibilă dar puţin probabilă contactarea botulismul infantil, prin sporii de Clostridium botulinum din mierea naturală, la copii mai mici de 1 an, existând probabil şi interese comerciale, în sensul de a exclude acest produs natural din meniul copiilor mici. Deşi nu există studii clinice sau microbiologice în acest sens (şi nici nu prea sunt şanse să fie pe viitor), precauţia este totuşi bine venită.

Proprietăţile antibiotice ale mierii

S-au efectuat numeroase cercetări şi experienţe cu privire la efectul bactericid şi bacteriostatic pe care mierea de albine o posedă, toate demonstrând existenţa acestor proprietăţi, mai ales asupra tulpinilor patogene de streptococi, stafilococi, colibacili, Sallmonela şi Proteus vulgaris. Acţiunea antibiotică a mierii, se datorează mai multor factori care converg, cum ar fi:
- concentraţia mare de glucide,
- pH-ul de contact, scăzut (această aciditate, nu se menţine în tubul digestiv, deoarece acizii organici din miere au potenţial bazic, adică formează săruri alcaline),
- existenţa unor substanţe propriu-zis bactericide (inhibina, unele substanţe din nectarul florilor vizitate de către albine),
- prezenţa acidului formic.

Efectul diuretic al mierii

S-a observat că mierea stimulează rinichiul, având în acelaşi timp, un efect antiseptic asupra aparatului urinar.

Acţiunea cicatrizantă a mierii

Mierea, la nivelul plăgilor şi ulceraţiilor, stimulează granulaţia şi conduce la creşterea glutationului în secreţia plăgilor, contribuind la cicatrizarea rănilor şi a ulceraţiilor.

Acţiunea principiilor din miere asupra sistemului circulator

Mierea conţine glucoză (substanţă necesară activităţii muşchiului cardiac), potasiu şi o substanţă aproape identică ca structură şi ca activitate, cu acetil-colina. Acetil-colina, prin faptul că produce vasodilataţia vaselor mai mici de sânge (arteriole, capilare), contribuie la scăderea tensiunii arteriale. Datorită tuturor acestor substanţe, mierea se dovedeşte a fi cardiomiotonică şi uşor hipotensivă.
S-a constatat, de asemenea, că mierea ameliorează circulaţia coronariană şi că creşte nivelulul hemoglobinei.

Recomandări terapeutice şi dietetice

Mulţumită acţiunii bactericide şi cicatrizante, mierea se utilizează în tratarea plăgilor supurate şi al acelora care se cicatrizează greu. Se aplică, în acest scop, ca atare sau în amestec cu ulei vegetal, menţinându-se în permanenţă o igienă riguroasă a locului afectat.
Ca urmare a proprietăţilor antibacteriene, anestezice şi cicatrizante - efecte demonstrate ştiinţific, mierea prezintă efecte benefice în arsuri, ulcere varicoase, răni profunde (Bojor O., Popescu O).
Leziunile mucoasei bucale, se vindecă repede dacă din 3 în 3 ore se ţine în gură, un timp mai îndelungat, câte o linguriţă de miere.
Mierea diluată cu apă călduţă (1 lingură de miere la 100 ml de apă) administrată cu 1 oră înaintea meselor, ameliorează aciditatea gastrică, calmează durerea, se comportă ca un pansament, contribuind şi la cicatrizarea ulceraţiei, în cazul celor care suferă de ulcer gastric. Această diluţie de miere în apă călduţă, se poate utiliza şi în completarea tratamentelor specifice în cancerul gastric. Apa, se poate înlocui cu laptele, mai ales în caz de ulcer.
În constipaţie, mierea în apă călduţă, sau mai bine într-un ceai laxativ răcit, dă rezultate bune, mai ales dacă este luată seara, înainte de culcare. În constipaţia cronică, mierea este adesea mai eficientă decât laxativele şi purgativele farmaceutice, care sunt prea iritante.
În afecţiuni urinare, mierea dă rezultate bune, fiind indicată în cistite, pielite, pielonefrite şi litiază renală. Mierea de albine naturală, ca produs dietoterapeutic, se recomandă în mod deosebit în glomerulonefrita acută poststreptococică.
Mierea se foloseşte ca adjuvant şi în tratamentul anghinei pectorale şi a infarctului miocardic.
Comunicările simpozioanelor de apiterapie relevă eficienţa mierii se albine în tratamentul bronşitelor cronice şi alergice (Dumitru R, Dumitru E).
Ceaiurile îndulcite cu miere, se utilizează cu eficienţă în bolile respiratorii (faringită, laringită, traheită, bronşită, viroze respiratorii, gripă).

• Atenţie!

Îndulcirea infuziilor sau a decocturilor cu miere, se realizează doar după ce temperatura lichidului extractiv a scăzut suficient de mult.
Mierea devine toxică atunci când este adăugată lichidelor mai calde de 40ºC (Gh. Mencinicopschi). De asemenea mierea încălzită, de obicei în scopul pasteurizării (mierea pasteurizată), nu mai este dietetică şi cu atât mai puţin curativă, pierzându-şi toate enzimele şi o mare parte din vitamine şi acumulând, în acelaşi timp, compuşi toxici, în urma degradării unor substanţe. De altfel, o miere veritabilă, naturală, nu are nevoie de pasteurizare, deoarece pe lângă concentraţia mare de monoglucide, conţine inhibină (substanţă naturală antibiotică), împreună determinând un puternic efect antiseptic asupra întregului produs apicol.

Recomandări în funcţie de sortiment

Mierea autohtonă, provenită de la plantele indigene, este deosebit de valoroasă şi variată, întrecând de cele mai multe ori similarele din import, mai superioare doar prin faptul că sunt bine promovate, atrăgând uneori şi prin exotism, aşa cum este cazul mierii de Manuka.



Pe lângă recomandările generale expuse mai sus în funcţie de nectarul sau "mana" din care provine, mierea autohtonă se indică şi în alte afecţiuni.
• Mierea extraflorală (de mană) de brad sau de molid, este indicată în special în bronşită (mai multe).
• Mierea de salcâm, se utilizează ca antiseptic, dar şi pentru calmarea sistemului nervos (mai multe).
• Mierea extraflorală (de mană) de mojdrean sau de frasin prezintă proprietăţi laxative şi antiinflamatorii asupra mucoaselor intestinale.
• Mierea de trifoi stimulează diureza şi expectoraţia (mai multe).
• Mierea polifloră, în care predomină roiniţa (Melissa officinalis), prezintă efect antispastic şi sedativ. În general, mierea polifloră de munte, prezintă efecte antiseptice şi tonice asupra căilor respiratorii, iar cea de câmpie sau de deal se dovedeşte a fi benefică tubului digestiv.
• Mierea de tei, calmează sistemul nervos, combate insomnia, reduce spasmul digestiv şi pulmonar, tratează bronşita, calmează tusea şi stimulează metabolismul.
• Mierea de floarea soarelui combate febra şi ajută la normalizarea tensiunii arteriale atât în hipertensiune cât şi în hipotensiune.
• Mierea de mentă se dovedeşte utilă în dischineziile biliare. De asemenea combate balonarea şi prezintă efect antiseptic asupra aparatului urinar. Se cunosc de asemenea, de mult timp, efectele analgezice, antispastice şi antidiareice ale mierii de mentă.
• Mierea de flori de pomi fructiferi (cireş, măr, păr, castan, prun, corcoduş, etc.) prezintă efecte favorabile în afecţiunile renale. Totodată acest sortiment se dovedeşte util în bolile vaselor de sânge, în special ale venelor (varice, flebite, etc.).
• Mierea în faguri, prin conţinutul mare de vitamină A şi ceară, asigură o bună igienă a cavităţii bucale şi întăreşte vederea. Ca emolient şi dezinfectant, ceara din fagurii cu căpăceală, se recomandă în afecţiunile bronhopulmonare (Bojor O., Popescu O).
Mierea în faguri, prin conţinutul de acizi graşi cu lanţ foarte lung, care se comportă ca fibrele vegetale, stimulează tranzitul intestinal, iar prin enzimele şi vitamina A din conţinut, prezintă acţiune antioxidantă.
O puternică acţiune inhibantă asupra radicalilor liberi, prezintă orice sortiment natural de miere în care se adăugă seminţe măcinate de negrilică sau de negruşcă

Precauţii, contraindicaţii

Mierea nu se administrează în caz de diabet sau de obezitate, decât, eventual, sub observaţie şi îndrumare atentă. Deoarece creşte brusc glicemia, în tratamente, se va utiliza în cantităţi mici, care trebuiesc luate treptat, cu linguriţa, sau după alte indicaţii, dar cu prudenţă.
Mierea de albine trebuieşte consumată cu precauţie, ca înlocuitor al zahărului şi zaharoaselor, în caz de rezistenţă la insulină.
Pentru copii mai mici de un an, există o contraindicaţie, mai mult sau mai puţin justificată, în ceea ce priveşte consumul de miere de albine.
Există persoane care manifestă fenomene de intoleranţă sau de alergie la orice tip de miere sau doar la unele sortimente. Acestea, trebuie să evite acest produs (sortiment) apicol.


Sursa: http://miere-de-albina.ucoz.ro/
Categorie: Articolele mele | Adăugat de: DORIAN (2012-04-17) | Autor: POPESCU DORIAN AUGUSTIN E W
Vizualizări: 983 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 21
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Formularul pentru autentificare
house
Căutare
Prietenii site-ului
  • Creaţi un website gratuit
  • Desktop Online
  • Jocuri Online Gratuite
  • Tutoriale Video
  • Toate Tag-urile HTML
  • Kit-uri de Navigator